Manastirea Bistrita

Manastirea Bistrita

Adresa: Bistrita DJ155H, Alexandru cel Bun
Telefon: 070000000
E-mail: stirideneamt.ro@gmail.com


Manastirea Bistrita 0 5 0

Media pentu 0 Evaluari

Evaluarea ta

Fii primul care scrie o recenzie

  • Despre noi
  • Harta
  • Galerie foto

Mănăstirea Bistrița din județul Neamț este situata în satul Bistrița din comuna Alexandru cel Bun și a fost zidită înainte de anul 1407 de către domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei, care a înzestrat-o cu sate, moșii și odoare scumpe.

Manastirea Bistrita are o foarte mare valoare istorica si arheologica. Fiind situata la aproximativ 8 kilometri mai spre vest de orasul Piatra Neamt, in comuna Viisoara - Alexandru cel Bun, manastirea a dainuit timp de peste sase veacuri la adapostul padurilor ce o acopera, infruntand, ca toate lacasurile noastre de credinta si cultura, greutatile si incercarile istoriei.

Manastirea Bistrita ocupa un loc deosebit intre vetrele de credinta ortodoxa si de cultura romaneasca ce innobileaza trecutul acestei tari, numarandu-se printre cele mai vechi ctitorii voievodale, adapostind oseminte domnesti si fapte de neuitat din istoria si viata spirituala a poporului nostru, consemneaza crestinortodox.ro.

Potrivit traditiei, inceputurile obstei monahale din vatra Bistritei nemtene se aseaza in vremea domniei lui Petru I Musat, spre sfarsitul secolului al XIV-lea, cand s-a ridicat aici o micuta biserica de lemn, prin purtarea de grija a ieromonahului Pafnutie. In anul 1402, pe locul bisericute de lemn, domnitorul Alexandru cel Bun a zidit, a zidit o minunata biserica de piatra. Locasul de peste 30 de metri lungime, cu pronaos, gropnita, naos si altar, a fost zidit si cu gandul de a-i folosi acestuia pe post de loc de ingropare.

Manastirea Bistrita ocupa un loc important in sistemul religios si institutional creat de Alexandru cel Bun, care va inzestra Manastirea Bistrita cu numeroase sate si mosii. Printr-un hrisov din 6 ianuarie 1411, manastirea primeste doua sate si Biserica de la Bohotin, impreuna cu zece butii de vin, zece "coloane de grau" si tot atatea postavuri de Cehia, in fiecare an. Acestora se mai adauga si multe altele, precum vamile de la Barlad si Tazlau, iar in timpul lui Ilie Voda si pe cea de la Bacau.

In anul 1418, doamna Ana a fost inmormantata sub lespedea din gropnita bisericii, iar la 1 ianuarie 1432 a fost adus si Alexandru cel Bun, in mormantul de langa aceasta. Spre sfarsitul secolului, prin anul 1498, Sfantul Stefan cel Mare se trece si el pe lista ctitorilor acestui sfant locas de rugaciune. El va ridica o impunatoare clopotnita cu paraclis.

Urmatorul ctitor al Bistritei este Petru Rares care, in toamna anului 1538, a trebuit sa paraseasca tara, invadata de ienicerii lui Soliman Magnificul. Parasit de toti cei ai sai, fiul Sfantului Stefan cel Mare a gasit adapost la Manastirea Bistrita.

Lucrarile realizate de Petru Rares la Manastirea Bistrita s-au intreprins intre anii 1541-1546. Petru Rares a refacut zidul de incinta, cu turnul de la intrare, unde a amenajat un mic Paraclis cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae, a refacut casa domneasca, pe care a impodobit-o cu fresca si a extins paraclisul din clopotnita ridicata de Stefan cel Mare, adaugandu-i o nava sustinuta de elegante arce de zid. Tot lui Petru Rares i se datoreaza si cladirea de piatra din coltul sud-vestic al incintei, unde a functionat, pana in secolul al XIX-lea, o scoala domneasca si care gazduieste astazi muzeul manastirii.

Manastirea Bistrita a fost o puternica si rodnica vatra de spiritualitate si cultura medievala romaneasca, pana spre mijlocul veacului al XVIII-lea, cand, in anul 1677, Doamna Safta, sotia voievodului Gheorghe Stefan, inchina manastirea Locurilor Sfinte - Patriarhiei Ierusalimului, inaugurand o lunga epoca de instrainare si nechibzuita gospodarire, cand s-a pierdut si cea mai mare parte din patrimoniul care mai ramasese.

Evenimentele din 1821 au afectat si Manastirea Bistrita, chiar in biserica desfasurandu-se adevarate lupte intre turci si eteristi. Atunci, toate constructiile au avut de suferit de pe urma incendiilor, au fost profanate mormintele ctitorilor si au fost jefuite numeroase manuscrise, broderii si obiecte de cult. Doar masurile adoptate de Alexandru Ioan Cuza au determinat plecarea calugarilor greci de aici.

In anul 1932, cand s-a implinit o jumatate de mileniu de la stingerea din viata a lui Alexandru cel Bun, au fost deshumate osemintele ctitorilor si reasezate pe latura nordica a gropnitei sub doua bolti de piatra. Tot atunci, Manastirea Bistrita a fost gazda unei ample serbari nationale, omagiu peste ani adus celui care a intrat in istoria tarii sub numele de "parintele Moldovei".

O manifestare similara a avut loc si la sfarsitul anului 1982, la 550 de ani de la moartea ctitorului, cand slujba parastasului a fost oficiata de Inalt Prea Sfintitul Teoctist, pe atunci Mitropolit al Moldovei si Sucevei, devenit mai apoi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, si s-a sfintit statuia in marmura alba a lui Alexandru cel Bun, opera remarcabila a sculptorului Gir Radulescu, situata langa biserica pe latura de sud.

Incinta manastirii are o forma patrulatera, fiind protejata de ziduri puternice de piatra, cu o inaltime initiala de aproximativ patru metri, prevazute cu metereze si drum de straja ce se desfasoara pe toata lungimea lor. Intrarea principala e situata pe latura sudica si este arcuita sub un turn cu trei nivele: o incapere cu bolta semi-circulara, sprijinita pe doua arce in ogiva la parter, un paraclis inchinat Sfantului Ierarh Nicolae la primul etaj si o camera la etajul superior, destinata probabil corpului de garda ce strajuia accesul in manastire. Paraclisul nu este pictat si se pare ca nici nu a avut zugraveli anterioare, intreaga atmosfera interioara fiind creata de un frumos iconostas din secolul al XVIII-lea.

Atat zidul de incinta cat si turnul de la intrare se datoresc lui Petru Rares (in perioada 1541-1546), constructiile similare din vremea lui Alexandru cel Bun, ale caror substructii au fost descoperite cu prilejul cercetarilor arheologice din 1972-1977, fiind distruse de tunurile lui Suleiman Magnificul in 1538. Zidul de incinta a mai fost reparat si consolidat in 1777, de fata sa interioara sprijinindu-se vechile chilii, dupa cum dovedesc urmele de tencuiala pastrate pe latura nordica.

In partea de miazanoapte a incintei se afla turnul-clopotnita zidit de Stefan cel Mare in 1498, dupa victoria de la Codrii Cosminului obtinuta asupra regelui polon Ioan Albert. 

Alaturi de Slatina, biserica de la Bistrita constituie cea mai mare si impunatoare ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu. Ca plan si dimensiuni se apropie foarte mult de Manastirea Probota a lui Petru Rares, avand intre naos si pronaos incaperea gropnitei si o singura turla deasupra incaperii principale. 

Pridvorul are doua usi de acces situate la sud si la nord, incadrate de chenare identice in forma de arc turtit, ca o acolada abia pronuntata. Intrarea utilizata este cea sudica, deasupra careia se afla stema Moldovei feudale si inscriptia votiva originara. Pridvorul este boltit dupa sistemul moldovenesc cu doua calote sferice sprijinite pe arce in consola si arce piezise cu pandantivi.

Usa de trecere in camera mormintelor are un chenar simplu de piatra fara baze ornamentate, impodobit doar cu doua baghete din care se desfac ramuri secundare la colturi. Gropnita, boltita cu un semicilindru transversal, adaposteste cele mai importante morminte, constituind necropola domneasca. Intr-o nisa nordica, sub o lespede artistic lucrata, se afla mormantul Doamnei Ana (Neacsa), prima sotie a lui Alexandru cel Bun, mormant ingrijit de Stefan cel Mare, dupa cum rezulta din inscriptia pietrei funerare:

"Io Stefan Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod, am infrumusetat acest mormant doamnei Ana, doamna lui Alexandru Voievod, mama lui Ilie Voievod, care s-a stramutat la vesnicele lacase in anul 6926 (1418), luna noiembrie, 2 in timpul egumenului popa Gigorie."

In afara acestor morminte, necropola domneasca de la Bistrita mai cuprinde - pe latura sa de miazazi - groapa lui Alexandrel, primul dintre fiii lui Stefan cel Mare, depus aici in 1494 si lespedea frumos impodobita a Doamnei Maria, sotia lui Stefan Lacusta, care a trecut in lumea celor drepti la 31 iulie 1542. Mai trebuie amintit ca in timpul ultimelor cercetari arheologice s-a mai gasit un mormant arhieresc, ce se presupune a fi al lui Iosif Musat, primul mitropolit al bisericii autocefale a Moldovei, ruda apropiata a lui Alexandru cel Bun.

Icoana facatoare de minuni

Ca amintire a stranselor legaturi pe care romanii le-au intretinut cu Bizantul, in prima jumatate a secolului al XV-lea, in spatiul format de trecerea in naos se pastreaza icoana Sfintei Ana, creatie a artei bizantine cu o mare valoare istorica, artistica si spirituala.

Icoana facatoare de minuni este considerata ca dar al imparatului Manuel II Paleologul (1391-1425) si al sotiei sale Ana, facuta lui Alexandru cel Bun si Doamnei Ana (in 1407) in semn de recunostinta pentru buna primire de care se bucurase fiul lor Andronic in timpul vizitei efectuate de acesta in Moldova. Sfanta icoana a fost purtata prin satele Moldovei in timpul foametei din 1947. 

Arhimandritul Ioanichie Bălan a consacrat acestei Icoane o atenție deosebită, în lucrarea sa “Sfintele Icoane făcătoare de minuni din România” (Editura Episcopiei Romanului, 1999), numind-o a doua între Icoanele făcătoare de minuni din România, după Icoana Maicii Domnului de la Neamț.

Icoana Sfintei Ana a fost dăruită la 26 iulie 1401 domnitorului Alexandru cel Bun și soției sale, Ana, de către împăratul bizantin Manuel și Irina (sau Ana) Paleologu, în semn de împăcare a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol cu Biserica Moldovei, și ca unul din semnele de recunoaștere a Mitropoliei Moldovei de către aceasta, împreună cu Icoana Maicii Domnului de la Neamț. Icoana Sfintei Ana a fost donată apoi, în 1402, mănăstirii Bistrița, unde se află până astăzi. Este una dintre Icoanele purtate frecvent în procesiune, prin toată Moldova, cunoscută pentru combaterea secetei. De aceea s-a și deteriorat, întrucât de multe ori ploaia râvnită de credincioși surprindea Icoana pe câmp, în timpul rugăciunii.

Într-adevăr, la Icoană se petrec felurite minuni: vindecări, alungări de duhuri necurate, izbăvire din primejdii de moarte, ocrotirea mănăstirii de cutremure și distrugere, ocrotirea domnitorilor credincioși (spre exemplu, salvarea lui Petru Rareș), păzitoarea moldovenilor credincioși în luptele cu turcii, tătarii, polonii. Deși Icoana se află într-o mănăstire, e considerată protectoare în mod special pentru mireni: mame, copii, țărani, în toate momentele importante ale vieții lor și mai ales în cele... grele. Copii vindecați de boli grave, familii reîmpăcate după rugăciune, deși se aflaseră în prag de divorț, și continuându-și viața în armonie, vindecarea alcoolismului și a sterilității - sunt numai câteva din minunile punctate în legătură cu Sfânta Icoană. Aici, la Icoana Sfintei Ana, s-au rugat pentru a avea copii Maria Enescu, mama lui George Enescu, și Emilia Porumbescu, mama lui Ciprian Porumbescu.

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Ana a fost pictată de doi călugări din părţile Ierusalimului, între anii 1150-1250.